Institutul Naţional de Sănătate Publică informează că, în săptămâna 30 mai – 5 iunie, 50,6% din cazurile de COVID au fost înregistrate în Bucureşti, Cluj, Timiş, Braşov şi Iaşi.
Conform raportului săptămânal de supraveghere, 41% din cazurile confirmate au fost înregistrate la nevaccinați.
Dintre cei vaccinați care s-au îmbolnăvit, 46% erau fie imediat după vaccinare, fie la mai mult de şase luni de la ultima doză.
Potrivit INSP, 46,2% din totalul deceselor au fost în Dâmboviţa, Botoşani, Călăraşi, Constanţa şi Dolj.
De asemenea, 64,3% din decesele înregistrate au fost la persoane nevaccinate.
De la începutul pandemiei de COVID-19 şi până în prezent, 86,4% din totalul deceselor au fost înregistrate la persoane peste 60 ani, iar 54,6% din decese au fost la bărbaţi. 93,6% din decedați aveau cel puțin o comorbiditate asociată, precizează INSP.