Timiș: copaci doborâți de furtună în Canalul Bega – intervenție de urgență pentru deblocarea navigației

Angajații Sistemului de Gospodărire a Apelor Timiș au intervenit de urgență pentru îndepărtarea copacilor căzuți în Canalul Bega în urma vijeliei. În paralel, echipele au desfășurat lucrări de întreținere pe digurile râului Timiș și măsuri pentru protejarea infrastructurii hidrotehnice.

Sistemul de Gospodărire a Apelor Timiș a desfășurat în ultima săptămână mai multe lucrări de întreținere și intervenții operative menite să asigure funcționarea în condiții de siguranță a infrastructurii hidrotehnice din județ.

Una dintre cele mai importante acțiuni a avut loc pe Canalul Bega, în extravilanul municipiului Timișoara, unde echipele Formației de lucru Sânmihaiu Român au intervenit pentru deblocarea canalului navigabil după ce vijelia produsă în zonă a doborât mai mulți copaci direct în albie.

Potrivit reprezentanților SGA Timiș, intervenția rapidă a fost necesară pentru eliminarea obstacolelor care puteau afecta navigația și siguranța construcțiilor hidrotehnice aflate în aval.

În paralel, Formația de lucru Rudna a efectuat lucrări de cosire a vegetației ierboase pe digurile râului Timiș. Operațiunea permite inspectarea vizuală a digurilor și identificarea din timp a unor eventuale probleme precum infiltrații, fisuri sau galerii create de animale.

De asemenea, echipele Formației de lucru Sânmihaiu Român au montat și consolidat bariere cu acces interzis pe coronamentul digurilor. Măsura are rolul de a împiedica circulația neautorizată a autovehiculelor, care poate afecta structura digurilor și poate crește riscul deteriorării acestora în perioadele cu debite ridicate și viituri.

Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Banat subliniază că astfel de lucrări sunt esențiale pentru prevenirea problemelor care pot apărea în timpul fenomenelor meteorologice extreme și pentru menținerea în siguranță a infrastructurii de apărare împotriva inundațiilor.

Recomandările noastre