Consilierul local USR, Ana Munteanu, s-a vaccinat cu a treia doză deși a născut recent, iar primele două doze le-a administrat cât încă era însărcinată

Așa cum se știe USR este cel mai provaccinist partid politic din România, dovadă și Congresul partidului organizat total diferit, adică online, față de Congresul PNL, care a strâns ciopor de lume, oferind practic rudelor de la țară motiv pentru a-și părăsit vitele din bătătură pentru o  excursie la București și ocazia de a mai purta o tură sâmbăta costumul de duminică.

USR a mizat în campania provaccinare pe puterea exemplului, iar acum avem unul local, cel al consilierului local USR, Ana Munteanu, care s-a vaccinat cu a treia doză deși a născut recent, iar primele două doze le-a administrat cât încă era însărcinată. O fi bine sau rău, judecă fiecare. 

Azi Lev împlinește 8 săptămâni de când s-a născut și sărbătorim cum nu se poate mai fain, cu doza 3! Primele două doze de vaccin le-am făcut când el era în burtica mea – motiv pentru care, în urma testului pe care i l-am făcut săptămâna asta, am aflat că și el are anticorpi împotriva COVID 19. La Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii „Louis Țurcanu” Timișoara este plin de bebeluși infectați. Avem obligația să-i protejăm cât și cum putem de mult; iar dacă asta înseamnă câte o doză de vaccin la câteva luni… atunci asta facem!“, a spus imunizata Ana Munteanu.

Ana Munteanu este consilierul local USR suspendat din partid după o celebră descindere cu jandarmii la un hotel din Timișoara, subiect care a devenit un scandal național. Ca răsplată pentru armele de vitejie a fost numită consilier persoanl al vicepreședintelui USR al CJ Timiș, Cristian Moș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole