Consilierul local Pro România, Roxana Iliescu, dă o veste bună locuitorilor din Calea Șagului.
Poate începe demolarea garajelor pe strada Clăbucet până la gardul cimitirului, respectiv de la locul de joacă până la str. Vulturilor.
Alesul local spune că în locul garajelor vor fi amenajate locuri de parcare.
“La solicitarea pe care am formulat-o, funcționarii din cadrul primăriei au verificat zona situată de-a lungul străzii Clăbucet, precum și regimul juridic al terenului și al garajelor de pe această stradă. În consecință vă comunic că pot începe procedurile legate de demolarea lor! Pentru reamenajarea zonei pe care sunt construite garajele, situată de-a lungul străzii Clăbucet, până la gardul cimitirului, respectiv de la locul de joacă până la str. Vulturilor, în vederea amenajării unor locuri de parcare s-au făcut deja anumite demersuri“, spune Roxana Iliescu.
Identificarea proprietarilor garajelor construite ilegal
“Funcționarii din Primărie au transmis către Politia Locală o adresă prin intermediul căreia solicităm sprijin pentru identificarea proprietarilor garajelor situate în zona străzii Clăbucet, ridicate de-a lungul străzii și lângă punctul termic, în spatele cimitirului din Calea Șagului. S-a făcut această solicitare întrucât în urma verificărilor documentelor aferente acestor garaje efectuate de funcționarii primăriei, s-a constatat că există garaje fără autorizație de construire și fără contracte de închiriere/ concesiune. Prin urmare, s-au transmis Poliției Locale toate documentele necesare, CF-uri, autorizații de construire, contractele de concesiune/ închiriere existente la primărie. Conform discuției pe care am avut-o cu directorul Poliției Locale Attila Hajdu, verificările sunt în plină desfășurare și vor fi finalizate în maxim două săptămâni“, a menționat consilierul local.
Se întocmește documentația pentru amenajarea de parcări
“Funcționarii din cadrul Biroului Administrare Spații Utilitare, Servicii Conexe și Contracte Garaje, au transmis o adresă și către Arhitecții din cadrul SDM prin intermediul căreia s-a solicitat întocmirea documentației tehnice pentru reabilitarea zonei în vederea amenajării unor locuri de parcare, respectiv declararea interesului public local asupra parcelei de teren pe care sunt ridicate garajele din zona străzii Clăbucet“, a mai precizat Roxana Iliescu.