Consilierul USR Constantin Cătălin Sfarghiu câștigă în instanță și revine în Consiliul Local Săcălaz.
“După ce la începutul lunii ianuarie primarul PMP al localității Săcălaz a inițiat un proiect de hotărâre prin care se decidea într-un mod complet nelegal încetarea mandatelor a 7 consilieri locali, astăzi, Tribunalul Timiș a dat câștig de cauză colegului nostru Cătălin Sfarghiu. Instanța a anulat Hotărârea Consiliului Local al Comunei Săcălaz nr. 8/07.01.2022 cu privire la încetarea mandatului de Consilier Local și, mai mult, obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 2.550 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Este a treia oară când datorită consilierilor USR PLUS se anulează în instanță deciziile nelegale ale primarului din Săcălaz. Edilul pare mai degrabă preocupat cu încălcarea normelor legale și ale celor de bun-simț decât de gestionarea primăriei. Din păcate costurile pentru aceste procese pierdute sunt plătite din banii contribuabililor“, precizează cei de la USR Timiș.
Primarul și Consiliul Local, buni de plată.
“Admite acţiunea formulată de reclamantul Sfarghiu Constantin-Cătălin, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Local al Comunei Săcălaz şi Primarul Comunei Săcălaz. Anulează Hotărârea Consiliului Local al Comunei Săcălaz nr. 8/07.01.2022 şi referatul constatator nr. 222/04.01.2022. Obligă pârâţii la plata către reclamant a sumei de 2.550 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu avocaţial şi taxa judiciară de timbru. Definitivă. Pronunţată azi, 18.02.2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei“, se arată în decizia instanței.
Sentința este definitivă și irevocabilă.