Timișoara: cinci transplanturi după o prelevare de organe la Spitalul Județean – donatoarea a fost o fată de 17 ani aflată în moarte cerebrală

O prelevare de organe realizată la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a făcut posibilă efectuarea a cinci transplanturi pentru pacienți aflați pe listele de așteptare.

Donatoarea a fost o adolescentă de 17 ani, aflată în moarte cerebrală. Familia acesteia a fost de acord cu donarea de organe și țesuturi.

Prelevarea a avut loc duminică, 27 septembrie, iar ficatul a fost împărțit prin procedura de split hepatic și a ajuns la doi pacienți. Un bărbat de 44 de ani a primit transplantul la Institutul Clinic Fundeni, în timp ce un copil de 2 ani și jumătate a fost transplantat la Spitalul „Grigore Alexandrescu”.

Alte două organe au fost folosite pentru transplanturi renale realizate la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal Cluj-Napoca. Beneficiarii sunt un băiat de 7 ani și o tânără de 23 de ani, care făceau dializă de unul, respectiv trei ani.

Și o grefă de cornee a fost prelevată și transportată la Institutul Clinic de Urgențe Oftalmologice „Prof. Dr. Mircea Olteanu” din București, pentru transplant.

Cordul a fost prelevat de o echipă medicală din Germania, deoarece în România nu a fost identificat un pacient compatibil pentru grefa cardiacă.

Coordonarea procedurii de prelevare a fost asigurată de dr. Giorgiana Bobouțanu, coordonator de transplant, împreună cu dr. Adina Vlad – KDP. La intervenție au participat echipe medicale din Chirurgia III, Radiologie și ATI, precum și reprezentanți ai Centrului de Transfuzie Sanguină București.

Transportul echipelor de prelevare a fost asigurat de IGAV, DSU și SMURD.

Agenția Națională de Transplant transmite mulțumiri familiei pentru decizia de a permite donarea și echipelor medicale implicate în procedură.

Recomandările noastre