Consilierii locali au aprobat în această seară bugetul local pe anul 2022.
Documentul a fost aprobat cu 24 de voturi pentru și 2 abțineri.
Bugetul pe anul 2022 este de circa 2 miliarde de lei, iar propunerea inițială o puteți găsi AICI.
Ședința de plen a fost una neașteptat de liniștită având în vedere ultimele ședințe cu scântei.
Fostul viceprimar al Timișoarei, Dan Diaconu, a spus că bugetul pe anul 2022 ascunde unele capcane.
“Partea pozitivă este estimarea veniturilor făcută de Direcția Economică, foarte corectă. Partea periculoasă și care va avea o influență negativă asupra acestui an, foarte negativă aș spune este supra estimarea, exagerată a veniturilor din fondurile europene, practic ceea ce ne spuneți este că veți cheltui tot și se vor rambursa banii pe toate sumele aferente POR și altor fonduri europene, ceea ce este în mod evident fals, pentru că e imposibil în ritmul lucrărilor. Mai e un lucru foarte periculos, și pe care sunt convins că îl știți, dar pentru ca pagina frumoasă, colorată să dea bine, încercați să-l uitați. Dacă vom face o scădere din buget total și vom scădea veniturile aferente fonduri europene rambursate respectiv sume de la bugetul de stat aferente fondurilor europene veți ajunge la concluzia că mai rămân aproximativ 1 miliar de lei, poate ceva mai puțin. Secțiunea de funcționare a bugetului local este 960 de milioane de lei și este sub estimată, în mai multe locuri, în special în zona de funcționare a școlilor, acolo este după părerea mea la felul în care arată facturile Colterm, respectiv gaz, în luna ianuarie, practic suma pe care ați propus-o la școli ajunge până în luna martie. Sunt 40 de milioane de lei în condițiile în care facturile de anul trecut care se situează la mai puțin de jumătate față de facturile de anul acesta au fost de 99 de milioane de lei. Deci practic școlile funcționează până maxim luna aprilie. Revenind, scădem fondurile europene care nu pot fi folosite pentru bugetul de dezvoltare și ajungem exact la suma sub estimată a bugetului de funcționare, cu alte cuvinte, orice investiție din bugetul local în această perioadă în care nu are altă sursă de finanțare, înseamnă minus la sfârșitul anului“, a spus Dan Diaconu.
În cadrul plenului consilierii locali au avut mai multe obiecții la proiectul de buget, și au fost aprobate mai multe amendamente, care însă nu modifică substanțial propunerea inițială, printre care:
- Constituirea fondului de rezervă în valoare de 2 milioane de lei, propunere a consilierului local USR, Paula Romocean;
- Suplimentarea bugetului pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru reabilitarea Ceasului Floral, propunere a consilierului local PNL, Simion Moșiu;
- Majorarea cu 200 de mii de lei a bugetului de reparații drumuri pentru Societatea Drumuri Municipale, propus de consilierul local PNL, Dan Diaconu;
- Suplimentarea bugetului cu 3,5 milioane de lei pentru a fi cumpărate module termice pentru școli și spitale, pentru a branșa aceste instituții direct la rețeaua primară de transport, propunere a viceprimarului USR, Ruben Lațcău;
- Traseul revoluției – suplimentarea sumei cu care să fie scoasă la licitație proiectarea, deoarece la prima nu s-a prezentat nimeni, propunere a viceprimarului USR, Ruben Lațcău;
- Ridicarea unei statui în memoria muzicianului Adi Bărar, propus de consilierul local PNL, Dan Diaconu.
- Suplimentarea sumelor pentru actualizarea SF-ului pentru de prelungirea Bulevardului Sudului între străzile Podeanu și Muzicescu, propus de consilierul local USR, Ovidiu Merean;
- Înființarea unei societăți de publicitate, care să administreze panourile, afișajul din stațiile mijloacelor de transport în transport, afișajul de pe stâlpi, propus de consilierul local PNL, Dan Diaconu;
- Suplimentarea bugetului pentru reparațiile de la școli cu 500 de mii de lei, propus de consilierul local PSD, Andra Lăpădatu;