Bugetul participativ al Timișoarei: 53 de proiecte în valoare totală de 15,3 milioane lei

Bugetul Participativ este un instrument de management deschis, incluziv şi transparent, instrument care permite participarea reală a timișorenilor la guvernarea oraşului, aceştia putând decide în mod direct cum se va cheltui o sumă de 3 milioane de lei din bugetul local.

“Primăria Timișoara a lansat, la 1 martie 2022, un apel public, în cadrul etapei de colectare și selecție a propunerilor de proiecte venite de la cetăţeni. Interesul timișorenilor a fost mult peste orice așteptări. 113 propuneri de proiecte au fost depuse, propuneri care acoperă toate domeniile și întreg orașul, de la proiecte mari de infrastructură, reparare alei, acces velo, amenajare parcări, la amenajare spații verzi, locuri de joacă, terenuri de sport. Este un exercițiu democratic absolut necesar într-un oraș modern și o dovadă a deschiderii pe care primăria o arată față de cei care vor și pot să se implice în viața urbei”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz. 

În perioada aprilie-iunie, toate cele 113 propuneri au trecut printr-un proces de evaluare a eligibilității derulat de către Comisia Bugetului Participativ. Apoi a urmat analiza tehnică, juridică și financiară efectuată de aparatul de specialitate al Primăriei Municipiului Timișoara. Perioada de analiză a fost extinsă față de calendarul inițial datorită numărului mare de propuneri primite și a informațiilor necesare pentru clarificarea situației juridice a terenurilor, a corelării cu alte inițiative în derulare, precum și a detaliilor tehnice aferente implementării.

Astfel, astăzi anunțăm lista celor 53 de proiecte ce urmează să intre în etapa de vot. Valoarea totală estimată a acestora este de peste 15,3 milioane de lei. Puteți parcurge întreaga listă aici: https://decidem.primariatm.ro/bp/proiecte.

 Pașii următori:

1) 7-14 iunie – depunerea și rezolvarea contestațiilor

Contestațiile se pot depune pe email la adresa cartiere@primariatm.ro sau fizic la Camera 12 în atenția Serviciului Guvernanță Participativă și Management Cartiere.

2)  15 iunie – 15 iulie – votare

Votarea se va face online prin crearea unui cont pe platforma dedicată bugetării participative. Poți vota dacă ai peste 16 ani, locuiești, lucrezi sau studiezi în Timișoara. Poți susține prin vot un număr de maxim 5 proiecte.

Cei care au nevoie de ajutor cu accesarea platformei pentru votare se pot adresa Serviciului Guvernanță Participativă și Management Cartiere în intervalul 9-16, de luni până joi la numărul de telefon 0741118249 sau la adresa Piața Victoriei nr. 5 (lângă Prospero).

După încheierea perioadei de vot, în data de 18 iulie vom anunța proiectele câștigătoare.

Urmărește în continuare în programul de bugetare participativă lansat de Primăria Municipiului Timișoara: https://decidem.primariatm.ro/bp 

Proiectele alese prin vot de timișoreni vor fi incluse în bugetul local și implementate de Primăria Municipiului Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole