Banii pentru Timișoara Capitală Europeană a Culturii merg pe chermezele comunale ale Consiliului Județean.
Acuzația este făcută de senatorul USR de Timiș, Raoul Trifan, care face un apel la parlamentari să nu mai saboteze proiectul.
Am susținut astăzi, în Parlament, o declarație prin care cer senatorilor PNL, PSD și UDMR să nu mai saboteze proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii 2023. Acum câteva luni, prin OUG 83/2022, această Coaliție a Sărăciei a decis că ar fi mai bine ca Primăria să primească doar jumătate din banii alocați inițial de către Guvern acesteia. Restul a fost alocat Consiliului Județean condus de peneliști și Teatrului Național Mihai Eminescu. Când am văzut că s-a renunțat la ideea inițială, anume principiul alocărilor bugetare în funcție de numărul de proiecte din bid book asumate, am depus la Comisia de Cultură a Senatului amendamente menite a repara această nedreptate. Amendamentele mele au fost, bineînțeles, respinse. În forma actuală, această lege, care va trece de Senat astăzi, este o batjocură la adresa Timișoarei și mai ales a timișorenilor! Proiectele asumate prin bid book de Timișoara trebuie să fie finanțate și implementate. Chermezele comunale organizate de Consiliul Județean Timiș nu au nicio legătură cu evenimentul Capitalei Culturale Europene. Ne-am obișnuit să nu fim susținuți de puterile care acaparează din 4 în 4 ani resursele centrale, dar măcar nu ne sabotați. Lăsați-ne să ne dezvoltăm așa cum știm, iar când vă asumați anumite obligații față de al doilea cel mai mare contributor la bugetul de Stat după București, țineți-vă de ele! Nu mai sabotați Capitala Culturală!, este apelul senatorului USR de Timiș, Raoul Trifan.