Dezvoltarea infrastructurii Aeroportului Internațional Timișoara Traian Vuia va aduce avantaje incontestabile pentru confortul și siguranța pasagerilor, consideră reprezentanții instituției.
Până la finalizarea lucrărilor, aflate în derulare și prevăzute să se încheie la finele anului curent, există însă câteva situații punctuale în care vor exista modificări în fluxurile obișnuite, în special în terminalul de sosiri externe, cel care va fi conectat cu noul terminal de plecări externe, aflat deja în construcție.
“Pentru următoarea perioadă, banda de bagaje va funcționa temporar pe un alt circuit, provizoriu instalat pentru a asigura livrarea bagajelor pentru pasagerii care călătoresc cu ele la cală. Circuitul este marcat corespunzător și își va îndeplini misiunea până la momentul când vor fi gata lucrările de legătură între terminalele de sosiri și plecări externe. Suntem încrezători că pasagerii vor înțelege situația și privim cu optimism această perioadă de tranziție care la final va asigura intrarea într-o etapă complet nouă pentru Aeroportul Internațional Timișoara, după finalizarea celui mai mare proiect de investiții din istoria sa“, se arată într-un comunicat de presă.