AUR Timiș: Freddi Simonis, vătaful Timișului, a pus ochii pe terenul actualului penitenciar – dorește să facă loc dezvoltatorilor imobiliari

Buletin de Timișoara prezenta miercuri faptul că șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, pune la cale o afacere care are de la început ingredientele de a ajunge un mega dosar DNA.

Altfel, Alfred Simonis, care deține pe baza meritocrației înțeleasă doar la PSD și funcția de președinte al Camerei Deputaților, cere nici mai mult, nici mai puțin, decât mutarea Penitenciarului Popa Șapcă în zona Solventul pentru ca “terenurile de sub penitenciar să poată fi exploatare la adevărata lor valoare“, așa cum puteți citi AICI.

Acest fapt nu a trecut neobservat, iar primii care au reacționat la aflarea veștii au fost cei de la AUR Timiș.

Freddi Simonis, vătaful Timișului, a pus ochii pe terenul actualului penitenciar! Ieri seară am aflat cu stupoare de la al treilea om din stat ca ășii dorește să MUTE penitenciarul din centrul orașului. In loc sa ne concentrăm la construirea de grădinițe, spitale, infrastructură, el dorește să facă loc dezvoltatorilor imobiliari în inima și centrul orașului“, a declarat prin intermediul unui comunicat de presă deputatul de Timiș, Ciprian Titi Stoica.

Pentru ca afacerea să fie legitimată, șeful PSD Timiș dorește atragerea de partea sa și a unui reprezentant de la PNL este vorba despre ministerul Justiției, Alina Gorghiu, care l-a rândul său a făcut obiectul mai multor dezvăluiri de presă privind implicarea sa, a familiei și a apropiaților în afaceri imobiliare.

Afacerea pusă însă la cale de Alfred Simonis seamănă izbitor cu afacerea Dubai care a fost pusă la cale de șeful CJ și PNL Timiș, Alin Nica, pe care chiar Alfred Simonis își acuza de combinații imobiliare cu interlopi și solicita intervenția instituțiilor de forță ale statului pentru că tranzacționează terenuri ale statului.

Fosta Platformă Solventul este deținută de a doua cea mai bogată familie din Marea Britanie – un proiect imobiliar pe 48 hectare al unui offshore din Cipru, blocat din cauza terenului contaminat, așa cum puteți citi AICI, într-un reportaj în exclusivitate prezentat de Buletin de Timișoara.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole