Un bărbat a fost arestat preventiv pentru omor calificat, după ce ar fi ucis cu un topor o persoană aflată la o pensiune de pe malul Lacului Surduc, în județul Timiș.
Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, procurorii au dispus la 1 iunie punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Anchetatorii susțin că fapta a avut loc în noaptea de 31 mai, în jurul orei 23:00. Conform procurorilor, bărbatul ar fi luat un topor cu două tăișuri din cabana sa situată pe malul Lacului Surduc și s-ar fi deplasat spre pensiunea unde se afla victima.
„S-a dus spre pensiunea unde se afla persoana vătămată, cu intenția de a o omorî, din cauza unor certuri mai vechi referitoare la fapte de braconaj piscicol”, se arată în comunicatul Parchetului.
Potrivit anchetei, agresiunea s-ar fi produs pe plaja din fața pensiunii, unde victima ar fi fost lovită de mai multe ori cu toporul.
„A lovit în mod repetat cu toporul persoana vătămată, provocându-i mai multe leziuni traumatice în diferite zone ale corpului, leziuni care au condus la scurt timp la decesul persoanei vătămate”, au transmis procurorii.
În aceeași zi, suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior procurorii au solicitat arestarea sa preventivă.
Tribunalul Timiș a admis propunerea formulată de Parchet și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile, până la data de 30 iunie 2026 inclusiv.
Ancheta este în desfășurare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs crima.
Parchetul amintește că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive nu înlătură prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul pe parcursul procesului penal.
