Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a participat miercuri la sediul Companiei Naționale de Investiții (CNI) la o nouă ședință de lucru privind proiectul noului stadion „Dan Păltinișanu” din Timișoara. La întâlnire au fost prezenți reprezentanți ai CNI, arhitecții și proiectanții arenei.
Potrivit lui Alfred Simonis, aceasta a fost a doua întâlnire în această formulă, după cea organizată la Timișoara. Proiectul se află în etapa de proiectare, iar primele analize de sol au fost deja realizate.
„Proiectul avansează și, după cum știți, s-au făcut primele analize de sol, studiul geotehnic mai exact, fază obligatorie pentru proiectanții care lucrează la stadion”, a transmis șeful CJ Timiș.
Simonis a precizat că, la ultima discuție, a solicitat modificări privind arhitectura exterioară a stadionului. La întâlnirea de miercuri, proiectanții au prezentat mai multe variante de ajustare a proiectului inițial, urmând ca o decizie să fie luată în perioada următoare.
„La ultima discuție am cerut câteva modificări care țin de arhitectura exterioară a arenei, iar astăzi ne-au fost prezentate mai multe variante de ajustări care au fost aduse proiectului inițial. Vom lua o decizie în curând și vă vom ține la curent și cu acest aspect”, a declarat Alfred Simonis.
Președintele CJ Timiș a mai afirmat că autoritățile lucrează atât la proiectare, cât și la designul viitoarei arene, cu obiectivul de a construi un stadion care să poată găzdui, pe lângă meciuri de fotbal, și evenimente de amploare.
„Facem progrese pe partea de proiectare și lucrăm la design pentru că vrem să avem nu doar cel mai nou, dar și cel mai frumos stadion din România, o arenă cu care să ne mândrim și pe care, pe lângă fotbal, să putem organiza și evenimente de anvergură”, a mai transmis șeful CJ Timiș.
