VIDEO. Timișoara: Alfred Simonis despre vizita premierului Ilie Bolojan: sunt președintele acestui județ, elegant ar fi fost să ne întâlnim

Alfred Simonis îl critică luni pe Bolojan că nu l-a invitat la întâlnire în timpul vizitei la Timișoara

Alfred Simonis spune că Ilie Bolojan nu i-a transmis o invitație la întâlnire în timpul vizitei la Timișoara și consideră că ar fi fost elegant să discute despre proiectele județului.

VIDEO AICI.

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, critică faptul că premierul interimar Ilie Bolojan nu i-ar fi transmis, până acum, o invitație la o întâlnire în timpul vizitei pe care o face luni la Timișoara. Simonis spune că își dorește dialog și relații bune cu Guvernul, dar consideră că ar fi fost firesc ca șeful administrației județene să fie inclus în programul premierului.

„Sunt un tip care dorește dialog și concordie în relațiile cu Guvernul, pentru că nu am ajutat pe nimeni, de niciun fel de conflict. Până la această oră, premierul n-a transmis vreo invitație de întâlnire”, a declarat Alfred Simonis.

Președintele CJ Timiș afirmă că aceasta ar fi a doua vizită a lui Ilie Bolojan la Timișoara fără ca cei doi să aibă o întâlnire oficială.

„Ar fi și a doua oară când vine în Timișoara și n-am, nu am șansa ocaziei să ne întâlnim cu dumneasa. Eu nu țin neapărat să beau un cafea, dar totuși sunt președintele acestui județ și elegant ar fi fost ca, dacă te întâlnești cu primarul, să te întâlnești cu președintele Consiliului Județean, pentru că discuți proiecte județului în care vii”, a spus Simonis.

Șeful CJ Timiș lasă însă deschisă și posibilitatea ca vizita lui Bolojan să aibă un caracter politic, în condițiile în care premierul interimar este și președintele PNL.

„Dar poate că această vizită este în calitate de președinte al PNL și atunci nu vreau să mă trezesc că președintele PNL al altui județ”, a afirmat Alfred Simonis.

Declarațiile vin în contextul vizitei de luni a premierului interimar Ilie Bolojan la Timișoara, unde acesta are programate întâlniri și vizite la obiective din oraș.

Recomandările noastre