Timișoara: Alfred Simonis anunță retragerea Consiliului Județean de pe traseul Giroc – Timișoara de transport public: SMTT are experiență și capacitate superioară ADI-ului TransTimiș

Președintele Consiliul Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat în plenul CJ Timiș de miercuri că ADI TransTimiș se va retrage de pe traseul de transport public dintre Giroc și Timișoara, urmând ca zona să fie deservită exclusiv de SMTT.

Declarațiile au fost făcute miercuri, în timpul dezbaterilor privind proiectul referitor la obligativitatea obținerii avizului administratorului drumului județean pentru utilizarea stațiilor de transport public de pe drumurile județene de către operatori.

Discuțiile au pornit după ce consilierul județean Forța Dreptei, Ionuț Sârbu, a cerut nominalizarea exactă a stațiilor vizate de regulament, în timp ce consilierul județean USR Zoltan Nemeth a susținut că proiectul ar putea avea probleme de legalitate, motivând că unele stații s-ar afla pe terenurile primăriilor și nu în patrimoniul CJ Timiș.

În replică, Alfred Simonis a afirmat că toate stațiile aflate pe drumurile județene vor fi identificate și publicate în perioada următoare și a susținut că regulamentul reprezintă „o chestiune de bun simț”, similară celei existente deja în municipiul Timișoara.

Șeful CJ Timiș a explicat că inițiativa a apărut după conflictul dintre ADI TransTimiș și Societatea Metropolitană de Transport Timișoara privind transportul public dintre Giroc și Timișoara, în momentul în care comuna a renunțat la fostul operator local.

ADI-ul județului Timiș probabil se va retrage din localitatea Giroc. Inelul 1 al municipiului Timișoara va fi deservit exclusiv de către SMTT”, a declarat Simonis în plenul CJ Timiș.

Potrivit acestuia, administrația județeană nu dorește să intre într-o competiție directă cu SMTT în zonele unde transportul metropolitan funcționează deja și beneficiază de subvenții din partea Primăriei Timișoara.

Simonis a susținut că SMTT are experiență și capacitate superioară ADI-ului TransTimiș, înființat recent, și că prioritatea este ca transportul public să fie funcțional și accesibil pentru cetățeni, indiferent de operator.

În același timp, șeful CJ Timiș a criticat actualul sistem de subvenționare practicat de SMTT, explicând că o parte din costurile transportului pentru locuitorii din comunele periurbane este suportată din bugetul municipiului Timișoara.

Conform planului prezentat de Alfred Simonis, Consiliul Județean Timiș și ADI TransTimiș ar urma să se concentreze pe dezvoltarea transportului public în zonele din județ unde nu există încă servicii de acest tip.

Recomandările noastre