Doi adolescenți de 15 și 16 ani au fost arestați preventiv pentru 30 de zile după ce au agresat o femeie de 56 de ani și i-au furat poșeta, în municipiul Reșița.
Incidentul a avut loc în seara zilei de 3 martie 2026, în jurul orei 21.38. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Reșița au fost sesizați prin apel la 112 că o femeie a fost agresată fizic și jefuită.
La fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție, care au identificat victima, o femeie în vârstă de 56 de ani.
Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că femeia se deplasa spre domiciliu în momentul în care ar fi fost atacată de doi bărbați. Aceștia ar fi agresat-o fizic și i-ar fi sustras poșeta, după care au fugit într-o direcție necunoscută.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma cercetărilor, în aceeași zi, polițiștii au reușit să identifice autorii. Este vorba despre doi adolescenți, în vârstă de 15 și 16 ani.
Pe baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al inspectoratului.
În 4 martie 2026, cei doi au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Reșița, care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
Pe parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de drepturile și garanțiile prevăzute de Codul de procedură penală.
