Timișoara: Universitatea Politehnica scoate la admitere peste 2.300 de locuri la licență în 2026 în cadrul celor 10 facultăți- admiterea începe cu etapa de preînscrieri online

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a lansat campania de admitere pentru anul universitar 2026–2027, punând la dispoziția candidaților peste 2.300 de locuri la programele de licență, în cadrul celor 10 facultăți ale instituției.

Oferta educațională a universității cuprinde 63 de programe de licență, 62 de programe de masterat și 15 domenii de doctorat, într-o instituție care are o tradiție de 106 ani și o comunitate de peste 140.000 de absolvenți. Cele zece facultăți sunt: Facultatea de Arhitectură și Urbanism, Facultatea de Automatică și Calculatoare, Facultatea de Construcții, Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, Facultatea de Inginerie Electrică și Energetică, Facultatea de Inginerie din Hunedoara, Facultatea de Management în Producție și Transporturi, Facultatea de Mecanică și Facultatea de Științe ale Comunicării.

În acest an, oferta de studii se extinde cu mai multe programe noi, adaptate domeniilor tehnologice emergente. Printre acestea se numără programul „Microelectronică, optoelectronică și nanotehnologii”, în cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, programul „Inginerie chimică”, cu predare în limba engleză, la Facultatea de Inginerie Chimică, Biotehnologii și Protecția Mediului, programul „Mecatronică – învățământ dual”, organizat la Facultatea de Inginerie din Hunedoara, precum și programul internațional „Drone Engineering and Aeronautical Informatics”, cu predare în limba engleză, în cadrul Facultății de Mecanică, disponibil în sesiunea de admitere din toamnă.

Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a transmis că instituția își propune să le ofere viitorilor studenți nu doar educație de calitate, ci și un mediu în care să își descopere potențialul și să își construiască viitorul profesional.

Unul dintre punctele forte ale universității rămâne colaborarea strânsă cu mediul economic, care le oferă studenților acces la stagii de practică, proiecte aplicate, burse și oportunități de angajare încă din timpul facultății. În același timp, universitatea pune accent pe experiența completă a vieții de student, într-un campus cu facilități educaționale, sportive și culturale.

Calendarul admiterii începe cu etapa de preînscrieri online, disponibilă din 1 mai 2026 pentru programele ID/IFR și din 1 iunie 2026 pentru programele de zi. Înscrierile oficiale vor începe în 10 iulie 2026.

Recomandările noastre