Administrația Alin Nica a pus pe butuci extinderea la patru benzi prin Dumbrăvița. Nu pot începe lucrările prin comună, iar șantierul spre autostradă stagnează

Proiectul lansat de administrația PSDobra a Consiliului Județean a fost pus pe butuci de incompetența administrativă a noii echipe instalate în frunte cu Alin Nica.

Lucrările au început în septembrie 2020, dar imediat după alegerile locale au început problemele. Șantierul a stagnat o lungă perioadă de timp, iar șeful CJ Timiș amenința cu ruperea contractului de execuție, așa cum nota Buletin de Timișoara în luna septembrie a acestui an.

Acum nu mai este vina constructorului, ci este vina celor două administrații USR, din Timișoara și Dumbrăvița.

“Piedicile care ni se pun de fiecare dată când solicităm predarea rețelei de troleibuz ne duc spre ideea că nu se dorește efectiv lărgirea prin Dumbrăvița. De un an solicităm predarea rețelei fără de care nu putem începe lucrările. Dar așteptăm responsabilitate de la Primăria Timișoara și Dumbrăvița“, a declarat, ieri, Alin Nica.

Cei din Primăria Timișoara resping acuzațiile și spun că sunt dispuși să predea stâlpii respectivi, însă consiliul județean este cel care trebuie să întocmească procesul verbal aferent demersului.

Cert este că proiectul Consiliului Județean care avea ca scop decongestionarea traficului din Dumbrăvița este blocat, iar în joc sunt aproape 80 de milioane de lei, mare parte fonduri europene nerambursabile, care s-ar putea pierde.  

Nu ar fi însă primul proiect blocat de administrația Alin Nica, în aceeași situație fiind Centrul de legume de la Tomnatic sau bazinul de înot de la Jimbolia. Mai mult, lucrările la extinderea la patru benzi prin Moșnița Nouă nu sunt finalizate nici acum deși termenul era 15 octombrie.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole