O femeie de 37 de ani este cercetată penal pentru vătămare corporală din culpă, după ce a provocat un accident pe Calea Urseni din Timișoara. Testarea cu etilotestul a indicat o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Potrivit informării transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, incidentul s-a produs miercuri seara, în jurul orei 22:25.
O femeie în vârstă de 37 de ani conducea un autoturism pe Calea Urseni, dinspre strada Păpădiei înspre strada Ion Țuculescu. La un moment dat, aceasta ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus, dinspre strada Ion Țuculescu către strada Păpădiei, la volan aflându-se o femeie de 42 de ani.
În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au constatat că șoferița de 37 de ani avea o alcoolemie de 0,31 mg/l alcool pur în aerul expirat. Aceasta a fost condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar permisul de conducere al femeii de 37 de ani a fost reținut până la finalizarea cercetărilor.
Reprezentanții IPJ Timiș precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile procesuale prevăzute de lege.
