Persoanele care au solicitat certificate de urbanism în baza Planului Urbanistic General (PUG) 2023 înainte de 28 octombrie 2026 pot continua procedurile de autorizare fără să solicite documente noi. Primăria Timișoara anunță că autorizațiile pot fi obținute în baza reglementărilor cuprinse în certificatele deja emise, chiar dacă PUG 2023 a fost anulat definitiv în instanță.
Municipalitatea precizează că soluția are la bază o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, publicată în Monitorul Oficial în 3 noiembrie 2026. Potrivit interpretării instanței, procedura de autorizare începe în momentul solicitării certificatului de urbanism.
Astfel, cei care au început demersurile înainte de 28 octombrie pot finaliza procedurile potrivit prevederilor PUG 2023 înscrise în certificatele de urbanism. Documentele existente pot fi prelungite în condițiile legii, fără emiterea unui certificat nou, iar avizele și acordurile deja obținute își păstrează valabilitatea conform prevederilor legale.
În schimb, pentru Planurile Urbanistice Zonale (PUZ) aflate în elaborare, procedurile continuă, însă documentațiile trebuie să respecte reglementările PUG 2002. Aceeași regulă se aplică avizelor arhitectului-șef și proiectelor de hotărâre care urmează să fie supuse aprobării Consiliului Local.
Viceprimarul Timișoarei, Paula Romocean, susține că municipalitatea a identificat o soluție pentru a asigura continuitatea investițiilor începute și că problemele punctuale din PUG ar fi putut fi corectate fără anularea întregii documentații.
„Problemele punctuale din PUG puteau fi corectate fără anularea întregii documentații, iar în pofida încercărilor unor interese de a frâna dezvoltarea Timișoarei, noi găsim soluții să asigurăm continuitate investițiilor începute. Construim deja și un nou PUG pentru Timișoara anului 2040, cu reguli clare, care se aplică tuturor. Vrem un oraș în care cartierele sunt bine conectate, există spații verzi și investițiile sunt făcute cu respect pentru cei care locuiesc în Timișoara”, a declarat Paula Romocean.
PUG 2023 a fost anulat definitiv în instanță în urma unei cereri formulate de compania Bega Invest SA. Până la finalizarea unui nou Plan Urbanistic General, pentru Timișoara sunt aplicabile reglementările PUG 2002.
Pentru informații suplimentare privind procedurile de urbanism, cetățenii pot contacta Primăria Timișoara la adresa pug@primariatm.ro.
