Consiliul Județean Timiș pregătește reconstruirea fostului port de pe canalul Bega, din localitatea Otelec, și amenajarea unei zone cu destinație turistică și culturală.
Anunțul a fost făcut luni de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, care a precizat că au început demersurile pentru realizarea proiectului, fiind lansate tema de proiectare și pregătirea studiilor necesare.
Viitoarea infrastructură portuară va fi amenajată în extravilanul comunei Otelec, pe malul nordic al canalului Bega.
Potrivit lui Alfred Simonis, în urmă cu aproape un secol, Otelec avea unul dintre puținele porturi de pe Bega, unde acostau nave de pasageri și ambarcațiuni care transportau mărfuri.
Port pe Bega și punct de trecere a frontierei cu Serbia
Proiectul CJ Timiș nu vizează doar reconstruirea portului, ci și amenajarea unui punct de trecere a frontierei cu Serbia, care să deservească navigația pe canalul Bega.
Obiectivul este legat de perspectiva dezvoltării navigației între România și Serbia, pe această cale navigabilă.
„Nu vorbim însă doar despre un port pentru ambarcațiuni, ci despre un port cultural, și asta pentru că putem face legătura cu EuroVelo 13, Traseul Cortinei de Fier, una dintre marile rute cicloturistice europene”, a transmis Alfred Simonis.
Președintele CJ Timiș a făcut legătura între investiție și proiectul transfrontalier derulat împreună cu Serbia, prin care sunt dezvoltate noi trasee pentru biciclete și promovate obiectivele istorice și culturale din apropierea frontierei.
Proiect legat de strategia turistică a județului și de titlul gastronomic din 2028
Reconstruirea portului de la Otelec este inclusă în strategia de dezvoltare a județului Timiș pentru următorii ani. Administrația județeană urmărește să combine investițiile în infrastructură cu promovarea patrimoniului local, a tradițiilor și gastronomiei bănățene.
Proiectul este prezentat și în perspectiva anului 2028, când Banatul va deține titlul de Regiune Gastronomică Europeană.
Deocamdată, administrația județeană a anunțat începerea demersurilor de proiectare și a studiilor necesare, fără să prezinte un calendar de execuție sau valoarea estimată a investiției.
