VIDEO. Vest: un cadru militar activ ar fi obținut circa un milion de lei obținuți ilegal prin Start-Up Nation – percheziții în Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți – ar fi controlat cinci firme

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au efectuat joi, 5 noiembrie 2026, 14 percheziții domiciliare în județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, într-un dosar privind obținerea ilegală de fonduri publice prin programul Start-Up Nation.

VIDEO AICI.

Potrivit anchetatorilor, o persoană, cadru militar activ, ar fi controlat, prin intermediul unor persoane interpuse, cinci societăți comerciale prin care ar fi obținut finanțări ilegale în perioada 2018-2021. Valoarea totală a sumelor vizate de anchetă este de 977.677,84 lei.

Pentru obținerea banilor din fonduri publice ar fi fost folosite documente false, printre care facturi fiscale și declarații pe propria răspundere ale administratorilor firmelor.

De asemenea, anchetatorii susțin că ar fi fost prezentate documente care atestau angajarea unor persoane care, în realitate, nu ar fi desfășurat activități pentru societățile respective.

În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, au fost puse în executare 14 mandate de percheziție: 12 în județul Timiș, unul în Caraș-Severin și unul în Mehedinți.

În urma descinderilor au fost ridicate documente și înscrisuri considerate relevante pentru anchetă. Cinci persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș pentru audieri și dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt coordonate de un procuror din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timișoara și continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție și de toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege.

Recomandările noastre