Primăria Timișoara propune două noi conexiuni rutiere cu Giroc și Moșnița Nouă, pentru a crea alternative de deplasare miilor de persoane care circulă zilnic între municipiu și localitățile periurbane. Municipalitatea a transmis Consiliului Județean Timiș acordul de asociere pentru realizarea celor două investiții, care ar urma să fie finanțate în cote egale de cele două administrații.
Unul dintre proiecte vizează prelungirea Bulevardului Sudului până la Centura de Sud, pentru a asigura o nouă legătură între Timișoara și Giroc. Cel de-al doilea presupune amenajarea unui drum paralel cu Drumul Boilor, care să asigure o conexiune alternativă spre Moșnița Nouă.
Viceprimarul cu atribuții de primar, Ruben Lațcău, a cerut Consiliului Județean să aprobe asocierea până la sfârșitul lunii noiembrie, astfel încât licitația pentru proiectare să poată fi publicată în SEAP în decembrie.
„Îmi doresc să vedem mobilizare reală și la Consiliul Județean și să avem aprobată asocierea până la finalul acestei luni, pentru ca în decembrie să fie publicată în SEAP licitația pentru proiectare. Sunt 60.000 de oameni care pierd zilnic timp din viața lor în trafic și avem responsabilitatea să le oferim soluții concrete. Avem nevoie de noi legături rutiere, dar și de un transport public mai rapid și mai bine conectat între Timișoara și localitățile din jur, și sper că s-au odihnit după petrecere și se apucă de treabă”, a declarat Ruben Lațcău.
Potrivit proiectului, cele două drumuri vor prelua o parte din traficul de pe arterele existente, în special de pe Calea Martirilor și Calea Buziașului.
Noua legătură paralelă cu Drumul Boilor va include un pasaj denivelat peste Centura de Sud și un sens giratoriu, pentru conectarea cu rețeaua rutieră existentă.
În cazul conexiunii spre Giroc, proiectul prevede și o bandă dedicată transportului public, care ar urma să permită creșterea vitezei de deplasare și introducerea unor curse mai frecvente.
Primăria Timișoara amintește că a extins în ultimii ani transportul public metropolitan spre localitățile din jur. Giroc și Chișoda au fost integrate în rețea prin liniile M3 și M32, traseul liniei M30 spre Ghiroda a fost prelungit până la noul campus UMF, iar pe liniile M11 și M14 spre Ghiroda și Dumbrăvița au fost introduse troleibuze electrice noi.
În paralel, municipalitatea a început reconstrucția pasajelor Slavici–Polonă și a demarat achiziția serviciilor de proiectare pentru extinderea pistei de biciclete de pe Bega până în Ghiroda și modernizarea Căii Urseni.
