Dominic Fritz, ultima ședință de Consiliu Local ca primar: „Voi rămâne un timișorean activ”
Dominic Fritz a participat la ultima ședință de Consiliu Local ca primar și a mulțumit consilierilor pentru colaborare. La final, a fost aplaudat.
Dominic Fritz a participat marți, 22 septembrie, la ceea ce a anticipat că va fi ultima ședință a Consiliului Local Timișoara în care va fi prezent în calitate de primar. Mandatul său urmează să înceteze la finalul lunii, în aplicarea prevederilor legale intrate în vigoare în urma modificării legislației privind integritatea. Potrivit informațiilor publice, data prevăzută pentru încetarea mandatului este 29 septembrie.
La finalul intervenției sale, Fritz a fost aplaudat de consilierii locali, în timp ce edilul le-a mulțumit pentru colaborarea din ultimii ani și le-a cerut să păstreze în Consiliul Local un climat în care interesul orașului să primeze în fața disputelor politice.
„Probabil sunteți conștienți că astăzi este, deocamdată, ultima ședință de consiliu local, cel puțin așa anticipez, la care să fiu prezent în calitate de primar și vreau să folosesc această ocazie pentru a vă mulțumi pentru colaborare în ultimii doi ani și pentru cei care sunt la al doilea mandat în ultimii șase ani.
A fost întotdeauna o atmosferă constructivă, să zicem. Aproape întotdeauna a fost o atmosferă constructivă. Am fost, cred eu, în spirit în care de cele mai multe ori administrația a fost mai importantă ca politica, în care peste 95% din decizii le-am luat aproape în unanimitate și cred că ăsta este un spirit de colaborare transpartinic în favoarea cetățenilor Timișoarei, care trebuie să continue.”
Primarul a reluat apoi poziția sa privind încetarea mandatului și a spus că intenționează să conteste situația pe căile legale.
„După cum știți, eu consider că încetarea mandatului meu este ilegitim, chiar ilegal și evident că voi urmări căile legale în această privință.
Dar vreau să vă asigur că indiferent de, nu știu, ce scrie pe cartea mea de vizită sau ce însemnează dispozițiile aici, în primărie, eu iau în serios datoria pe care și responsabilitatea pe care mi-am asumat-o cu votul timișorenilor în 2024. Astăzi este o responsabilitate pe care o simt în continuare și vreau să vă asigur că rămân un timișorean activ.”
Fritz le-a mulțumit apoi celor care fac parte din echipa de conducere a Primăriei Timișoara, despre care a spus că vor continua activitatea administrației.
„Vreau să mulțumesc echipei mele la conducerea primăriei, mai ales doamnei viceprimar Paula Romocean, domnului viceprimar Ruben Lațcu, domnul administrator public Matei Creiveanu, care vor continua, evident, munca bună pe care am făcut-o în ultimii ani.
Dar vreau să mulțumesc și tuturor angajaților primăriei. În acest for o să fie și alte momente de mulțumire, dar și în acest for în fața consilierilor locali pentru buna colaborare în ultimii ani.”
În final, Dominic Fritz le-a transmis consilierilor locali să continue să ia decizii în interesul Timișoarei și să evite ca disputele să afecteze activitatea Consiliului Local.
„Și vă doresc vouă aici, în consiliul local, să luați decizii pentru Timișoara, să nu permiteți ca otrava urii, otrava dezbinării să otrăvească și acest for.
Este legitim să existe tensiuni, mai puțin legitim să conteze altceva decât binele orașului. Și asta vă urez și cu siguranță ne vom mai vedea, inclusiv în această încăpere. O să vedem din ce poziții și funcții.
Deocamdată vă mulțumesc.”
La încheierea discursului, Fritz a fost aplaudat de consilierii locali, la scenă deschisă.
Încetarea mandatului este legată de modificările legislative din domeniul integrității și de situația definitivă stabilită în cazul raportului ANI. Înalta Curte de Casație și Justiție a menținut în iunie 2026 raportul privind conflictul de interese, iar ulterior noua legislație a prevăzut încetarea de drept a mandatului în cazul persoanelor aflate în situația vizată.
