486 de sancțiuni pentru parcări ilegale la Timișoara. Amenzi de 369.621 de lei
486 de șoferi au fost sancționați la Timișoara pentru parcări ilegale, iar amenzile aplicate de Poliția Locală au ajuns la 369.621 de lei.
486 de șoferi au fost amendați de Poliția Locală Timișoara în ultimele cinci luni pentru că au ocupat locuri rezervate persoanelor cu dizabilități, părinților cu copii sau au blocat circulația în apropierea spitalelor. Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 369.621 de lei.
Cele mai multe sancțiuni, 338, au fost aplicate șoferilor care au oprit sau staționat neregulamentar în zona marilor unități medicale. Polițiștii locali au constatat astfel de situații în special în apropierea Spitalului Județean și a Spitalului Municipal, pe străzile Dr. Ioan Mureșan, Arieș, Aleea Sănătății, Liviu Rebreanu și Bulevardul Regele Mihai I.
Amenzile aplicate în aceste cazuri au însumat 132.783 de lei. Poliția Locală avertizează că, în cazul parcărilor neregulamentare din aceste zone, mașinile pot fi și ridicate, mai ales atunci când este afectat accesul ambulanțelor.
Alți 148 de conducători auto au fost sancționați pentru ocuparea locurilor destinate persoanelor cu dizabilități sau a celor rezervate femeilor gravide și persoanelor însoțite de copii de până la 5 ani. Pentru aceste abateri, amenzile au totalizat 236.838 de lei.
Controalele au fost făcute atât în urma verificărilor din teren, cât și după sesizările primite de la cetățeni.
Poliția Locală Timișoara le atrage atenția șoferilor să respecte aceste locuri și să nu blocheze accesul ambulanțelor în zonele spitalelor.
