Timișoara: doi ofertanți pentru finalizarea Sălii Polivalente de 2.500 de locuri de lângă stadionul Dan Păltinișanu a cărei construcție a început acum 16 ani

Doi ofertanți au depus documentații pentru finalizarea Sălii Polivalente din Timișoara. Lucrările ar putea începe până la sfârșitul anului 2026.

Doi ofertanți au intrat în procedura de achiziție pentru finalizarea Sălii Polivalente din Timișoara. Ofertele au fost deschise luni, 31 august, iar următoarea etapă este evaluarea documentațiilor depuse.

Procedura este gestionată de o comisie formată din reprezentanți ai Universității Politehnica Timișoara, Consiliului Județean Timiș și Primăriei Municipiului Timișoara.

Comisia va analiza ofertele din punct de vedere tehnic și va verifica documentațiile depuse de cei doi ofertanți.

Reprezentanții UPT spun că își doresc ca procedura să fie finalizată cât mai rapid, astfel încât lucrările la Sala Polivalentă să poată începe până la sfârșitul anului 2026.

Termenul prevăzut pentru execuția lucrărilor este de 14 luni.

Proiectul este considerat unul important atât pentru comunitatea Universității Politehnica Timișoara, cât și pentru întregul municipiu, fiind totodată primul proiect major de infrastructură dezvoltat printr-un parteneriat între UPT, Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara.

„Ne dorim ca procedura să se desfășoare în cele mai bune condiții și să fie finalizată cât mai rapid, astfel încât lucrările să poată începe până la sfârșitul anului 2026. Termenul prevăzut pentru execuție este de 14 luni”, transmit reprezentanții proiectului.

Noua investiție face parte din planurile de dezvoltare a infrastructurii sportive din Timișoara, iar prin realizarea ei Universitatea Politehnica Timișoara își propune să își consolideze implicarea în dezvoltarea orașului și a comunității locale.

Recomandările noastre