Timișoara: schimbări în școli – Școala Gimnazială nr. 1 devine structură a Liceului Tehnologic de Vest, iar Liceul Shakespeare se mută

Școala Gimnazială nr. 1 Timișoara devine structură a Liceului Tehnologic de Vest

Consiliul Local Timișoara a aprobat reorganizarea rețelei școlare pentru 2026–2027. Școala Gimnazială nr. 1 devine structură a Liceului Tehnologic de Vest.

Consiliul Local Timișoara a aprobat marți  cu 22 de voturi pentru și două împotrivă modificarea rețelei școlare pentru anul școlar 2026–2027, una dintre principalele măsuri fiind reorganizarea Școlii Gimnaziale nr. 1. Unitatea își pierde personalitatea juridică și va deveni structură arondată Liceului Tehnologic de Vest, ca urmare a faptului că nu a atins efectivele minime de elevi prevăzute de legislație.

Potrivit raportului de specialitate care a stat la baza proiectului de hotărâre, modificarea rețelei școlare a fost stabilită în urma analizelor și consultărilor dintre Primăria Timișoara și Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Școala Gimnazială nr. 1 va continua să funcționeze în actualul sediu, astfel că reorganizarea nu presupune mutarea activității școlare. Potrivit municipalității, soluția urmărește asigurarea continuității procesului educațional și utilizarea mai eficientă a resurselor materiale și umane.

În paralel, Consiliul Local a aprobat și modificarea sediilor administrative ale unor unități de învățământ din Timișoara.

Una dintre schimbările importante vizează Liceul Tehnologic „Ion I. C. Brătianu”, al cărui sediu administrativ va fi actualizat la adresa Calea Martirilor nr. 64. Imobilul a fost eliberat după reorganizarea Liceului Tehnologic „Azur” și a Liceului Tehnologic de Silvicultură și Agricultură „Casa Verde”, care au stat la baza înființării Liceului Tehnologic de Agricultură, Silvicultură și Științele Naturii Timișoara.

Noua unitate își desfășoară activitatea în imobilul de pe Aleea Pădurea Verde nr. 5, iar eliberarea clădirii din Calea Martirilor a permis municipalității să propună o nouă utilizare a spațiului.

Potrivit raportului, imobilul este considerat mai potrivit pentru profilul Liceului Tehnologic „Ion I. C. Brătianu”, care are specializări din domeniul serviciilor și tehnic, precum și programe de învățământ dual.

O altă modificare importantă privește Liceul Teoretic „William Shakespeare”. Unitatea va fi relocată în Piața Iancu Huniade nr. 2, măsura fiind justificată prin necesitatea unor spații suplimentare pentru activitatea didactică, în contextul evoluției numărului de elevi și al cerințelor organizatorice.

Raportul menționează că reprezentanții Liceului Teoretic „William Shakespeare” și-au exprimat acordul pentru desfășurarea activității în noua locație.

Hotărârea mai prevede actualizări administrative pentru alte unități de învățământ, inclusiv grădinițe. În cazul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 33 sunt prevăzute modificări legate de sediile administrative și introducerea unor sedii secundare pentru nivelul antepreșcolar. Pentru Grădinița cu Program Prelungit nr. 36 este prevăzută desfășurarea activității grupelor de antepreșcolari pe strada Învățătorului nr. 2.

Primăria precizează că actualizarea sediilor administrative nu modifică personalitatea juridică, denumirea, codurile de identificare sau nivelurile de învățământ ale unităților vizate.

Modificările aprobate pentru rețeaua școlară sunt aplicabile pentru anul școlar 2026–2027 și au fost fundamentate pe prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și pe metodologia privind organizarea rețelei școlare.

Recomandările noastre