Dominic Fritz o apără pe Paula Romocean după decizia Curții de Apel în dosarul privind starea de incompatibilitatea – “ca și în cazul meu o încălcare grosolană a dreptului european“

Dominic Fritz o apără pe Paula Romocean după decizia instanței: ANI își alege „clienții”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, o apără pe viceprimarul Paula Romocean după decizia Curții de Apel și acuză ANI că aplică selectiv legea și „își alege clienții”.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a reacționat după ce Curtea de Apel Timișoara a respins acțiunea viceprimarului Paula Romocean împotriva raportului Agenției Naționale de Integritate (ANI), afirmând că instituția aplică legea în mod selectiv și că regimul incompatibilităților a devenit un instrument de eliminare a adversarilor politici.

Fritz susține că Paula Romocean a fost declarată incompatibilă pentru o situație în care s-ar afla numeroși aleși locali din România.

ANI a declarat-o incompatibilă pe Paula Romocean, viceprimărița USR din Timișoara, pentru o situație în care se află peste o sută de consilieri locali în toată România. Pe ea au găsit-o. Pentru două poziții de voluntariat, neremunerate, vor să-și piardă mandatul de viceprimar. Azi a respins prima instanță contestația ei, Paula va face recurs, a transmis primarul.

Edilul consideră că legislația privind incompatibilitățile și conflictele de interese este aplicată disproporționat și a devenit un mecanism prin care politicienii pot fi îndepărtați din funcții fără acuzații de corupție sau fapte penale.

Regimul incompatibilităților și al conflictului de interese în România a scăpat de sub control. A devenit metoda preferată pentru a scoate pe cineva din viață politică, fără nicio urmă de faptă penală sau de corupție, sub acoperirea unor «sancțiuni administrative».

În explicațiile sale, Fritz amintește că modificările aduse Legii sănătății în 2020 urmăreau depolitizarea conducerii spitalelor și că sancțiunea prevăzută de lege era încetarea mandatului în structura de conducere a unității sanitare.

În 2020, s-a introdus în Legea Sănătății ideea că nu poți fi în conducerea unui spital și a unui partid în același timp, cu intenția de a depolitiza sistemul de sănătate. Dacă se întâmplă, spune legea, încetează automat mandatul de conducere la spital. ANI a luat această lege și a construit în jurul ei: interpretează că se aplică și consiliului de administrație al spitalului, deși e o poziție neremunerată. Dar și oricărei persoane care are o poziție într-un partid politic, cum e și cazul Paulei, care a fost simplu membru în Biroul Local USR Timișoara și pe care Consiliul Local a desemnat-o conform legii să-l reprezinte în CA Spitalului Municipal. Mai mult decât atât, ANI spune că nu se aplică sancțiunea simplă din Legea sănătății, ci cea din legea incompatibilităților, adică încetarea mandatului de ales local și interdicție de 3 ani să mai ocupi orice funcție publică.”

Primarul susține că această interpretare contravine dreptului european și invocă o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

E, ca și în cazul meu, o încălcare grosolană a dreptului european: chiar în 2023, Curtea de Justiție a UE a spus clar că România trebuie să respecte principiul proporționalității atunci când stabilește astfel de sancțiuni.

Dominic Fritz acuză, de asemenea, ANI că aplică legea selectiv și afirmă că există numeroși consilieri locali aflați în situații similare cu cea a Paulei Romocean.

Dar problema reală este că ANI, condus de înșiși oameni politici din ghiciți voi ce partid, își alege la liber «clienții». Prin sondaj ne-am uitat în doar jumătate dintre județe la consilii de administrație ale spitalelor și am găsit zeci de cazuri cu consilieri locali în CA care au și o poziție politică (lucru perfect normal, de altfel!). Cel puțin 33 cazuri din PSD, 27 cazuri din PNL și alții din diverse partide. Dar fix pe Paula au nimerit-o.

În final, edilul spune că nu dorește sancționarea tuturor celor aflați în situații similare, ci modificarea legislației astfel încât ANI să nu mai poată decide, prin interpretarea legii, cine poate rămâne în funcții publice.

Nu cer să fie executați toți acești oameni în mod egal, pentru că interpretarea ANI a legii e absurdă. Dar trebuie să schimbăm legea ca ANI să nu mai aibă puterea să aleagă, în locul cetățenilor, ce oameni politici ne pot reprezenta. Să se ocupe de averi ilicite, de cazuri grave de abuzuri a puterii, nu de vânat virgule pentru a pedepsi punctual pe cine trebuie.”

Curtea de Apel Timișoara a respins luni acțiunea formulată de Paula Romocean împotriva raportului ANI prin care aceasta a fost declarată în stare de incompatibilitate. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Viceprimarul Timișoarei a anunțat deja că va continua demersurile în instanță.

Recomandările noastre