Municipiul Timișoara a semnat contractul de finanțare europeană pentru amenajarea unei noi grădinițe în cartierul Plopi, proiect care va beneficia de peste 7,3 milioane de lei fonduri nerambursabile prin Programul Regional Vest 2021–2027.
Investiția vizează transformarea fostei școli de pe strada Jókai Mór nr. 29 într-o grădiniță modernă, destinată copiilor din cartier, în contextul nevoii crescute de locuri în învățământul preșcolar.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că proiectul răspunde unei solicitări venite din comunitate și va transforma o clădire abandonată într-un spațiu educațional modern.
Potrivit administrației locale, după finalizarea lucrărilor, noua unitate va putea găzdui aproximativ 60 de copii în cadrul Grădiniței cu Program Prelungit nr. 5.
Proiectul include consolidarea clădirii, creșterea eficienței energetice, modernizarea instalațiilor electrice, termice și sanitare, recompartimentarea spațiilor interioare, asigurarea accesului pentru copiii cu dizabilități, precum și amenajarea curții și a zonelor exterioare. De asemenea, grădinița va fi dotată cu mobilier și echipamente necesare desfășurării activităților educaționale.
Valoarea finanțării nerambursabile este de 7.307.728,57 lei fără TVA, iar contribuția municipalității se ridică la aproximativ 4,3 milioane de lei din bugetul local.
Implementarea proiectului este estimată la 29 de luni de la semnarea contractului de finanțare.
