Polițiștii locali din cadrul Compartimentului Poliția Piețelor au aplicat, în ultimele trei luni, 552 de sancțiuni contravenționale în piețele agro-alimentare din Timișoara, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 144.513 lei.
Potrivit Poliției Locale Timișoara, controalele au vizat respectarea legislației privind comercializarea produselor, menținerea curățeniei și asigurarea ordinii publice în piețele din oraș.
Printre neregulile constatate s-au numărat vânzarea de produse din carne în condiții improprii și fără drept de comercializare în Piața Volantă Stadion, lipsa verificării metrologice a cântarelor, lipsa caselor de marcat, neasigurarea curățeniei, dar și comercializarea unor produse care nu îndeplineau condițiile necesare pentru valorificare.
În Piața Mehala 2, polițiștii locali au depistat comercianți care vindeau pepeni verzi înainte ca aceștia să ajungă la maturitatea necesară pentru comercializare. Alte abateri au fost constatate în Piața 700, unde au fost sancționate comercializarea florilor în alte zone decât cele destinate acestui tip de activitate, mizeria din spațiile de vânzare, precum și tulburarea liniștii publice.
De asemenea, în Piața Badea Cârțan au fost identificate situații în care comercianții ocupau suprafețe mai mari decât cele aprobate, folosind amenajări improvizate, iar în piețele Doina și Iosefin au fost depistate persoane care nu aveau calitatea de producător sau comerciant ori vindeau alte produse decât cele înscrise în carnetele de producător.
Un incident a avut loc recent în Piața Iosefin, unde doi frați din Lupeni s-au luat la bătaie. În timpul altercației, aceștia au spart un geam al pieței, fiind predați polițiștilor de la Secția 2 pentru cercetări privind infracțiunea de distrugere.
Polițiștii locali au mai constatat numeroase cazuri de oprire și staționare neregulamentară a autovehiculelor în apropierea piețelor agro-alimentare.
În prezent, opt cazuri sunt în curs de verificare pentru stabilirea calității de producător și a identității persoanelor înscrise în carnetele de comercializare, conform prevederilor Legii nr. 145/2014.
Reprezentanții Poliției Locale Timișoara anunță că verificările vor continua și în perioada următoare pentru asigurarea unor condiții civilizate de comerț și pentru protejarea producătorilor și comercianților care respectă legislația.
