Timiș: razie a Poliției privind regimul armelor și munițiilor și prevenirea braconajului cinegetic – o femeie din Ghizela deținea o lebădă fără a fi autorizată

La data de 10 iunie 2026, în intervalul orar 14:30–16:00, polițiștii din cadrul Secția 5 Poliție Rurală Belinț au desfășurat o acțiune pe raza de competență, având ca scop verificarea respectării prevederilor legale privind deținerea armelor și munițiilor letale de către persoanele autorizate, precum și prevenirea și combaterea faptelor de braconaj cinegetic.

Activitatea a fost realizată cu sprijinul reprezentanților AJVPS Timiș – Clubul Lugoj.

În cadrul acțiunii au fost verificați deținători legali de arme, aceștia fiind legitimați și verificați în bazele de date ale Poliției Române.

De asemenea, polițiștii au identificat o femeie din comuna Ghizela, județul Timiș, care deținea la domiciliu, în captivitate, un exemplar de lebădă, fără a fi autorizată în acest sens.

Persoana a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii și a protecției fondului cinegetic.

Exemplarul de faună sălbatică a fost ridicat și predat în custodia medicului veterinar de circumscripție, urmând ca, după monitorizarea stării de sănătate, să fie eliberat în mediul natural, în prezența gestionarului fondului cinegetic.

Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua pentru protejarea faunei sălbatice și respectarea legislației în domeniul cinegetic și al regimului armelor și munițiilor.

FOTO – arhiva

Recomandările noastre