Mitropolitul Banatului: prezența medicilor care să le vorbească enoriașilor în biserici despre Covid-19 este lăudabilă, dar inoportună acum

Înalt Preasfinția Sa, Ioan, mitropolitul Banatului, a fost primul prelat din România care a invitat un specialist să le vorbească credincioșilor despre COVID, dar crede că acum lumea este deja suprasaturată de aceste informații.

Mitropolitul Banatului a mai afirmat, într-un interviu la Radio Timișoara, că nu crede în teorii conspiraţioniste, și subliniează că toate ştirile false vehiculate au contribuit la divizarea societăţii.

El îndeamnă oamenii să nu se mai lase induși în eroare de dezinformări.

Totuși, IPS Ioan consideră că este dreptul omului de a alege și nu este de acord nici cu îngrădirea libertăților stipulate în constituție.

“Poziția Bisericii noastre a fost de la început să se meargă pe linia științifică, iar eu am fost primul ierarh care a invitat un profesor în medicină, pe domnul profesor Musta, în Catedrală. Însă se așteaptă foarte mult de la noi, să luăm noi credincioșii de mână și să-i ducem la vaccinare. Nu putem face lucrul acesta“, a spus Înalt Preasfinția Sa, Ioan.

Fiul minor al milionarului din Dumbrăvița, Cristian Rusu, cercetat penal pentru două infracțiuni – tânărul de 16 ani a fost surprins gonind nebunește la volanul unui Lamborghini pe străzile comunei – este acuzat de furt în scop de folosință și de conducere cu permis necorespunzător categoriei

Fiul de 16 ani al cunoscutului om de afaceri Cristian Rusu, milionarul din Dumbrăvița, a fost surprins conducând un Lamborghini de ultimă generație pe străzile din Dumbrăvița, județul Timiș, în…

Recomandările noastre