Timiș: consilierii USR, AUR și PNL au blocat bugetul comunei periurbane Sânmihaiu Român – primarul PSD Viorel Mărcuți acuză blocajul politic

Viorel Mărcuți, primarul PSD al comunei periurbane Timișoarei, Sânmihaiu Român, a anunțat vineri că bugetul local nu a fost aprobat în ședința Consiliului Local, acuzând un blocaj politic din partea mai multor consilieri.

Potrivit acestuia, consilierii USR, AUR și PNL au votat împotriva aprobării bugetului, cu excepția unui consilier PNL care nu s-ar fi aliniat acestei decizii, Nicolae Trifan.

Edilul susține că decizia ar fi fost influențată politic, cu efect direct asupra funcționării administrației locale și a proiectelor din comună.

Bugetul local nu este un joc politic. Înseamnă funcționarea administrației, investiții și servicii publice pentru cetățeni”, a transmis primarul.

În cazul consilierilor USR, primarul afirmă că principalul argument invocat a fost lipsa timpului suficient pentru analizarea proiectului de buget, fără amendamente sau alternative concrete.

Este important ca oamenii să știe clar ce s-a întâmplat: PNL a venit pe linie politică de la nivel central cu directiva de blocare a bugetului local, iar efectul acestei decizii este resimțit aici, în comunitatea noastră. În cazul consilierilor USR, motivarea invocată a fost că bugetul „este făcut prea în grabă”, fără o altă detaliere concretă, fără explicații aplicate pe capitole, fără amendamente clare și fără o alternativă reală pusă pe masă”, a declarat Viorel Mărcuți.

Acesta a făcut apel la responsabilitate din partea consilierilor locali, subliniind că diferențele politice nu ar trebui să blocheze dezvoltarea comunității.

Când un buget este blocat fără argumente solide, comunitatea este cea care pierde. Facem apel la responsabilitate. Diferențele politice pot exista, dar ele nu trebuie să blocheze dezvoltarea localității și buna funcționare a administrației. Oamenii merită transparență, explicații și soluții, nu blocaje politice”, a mai spus, Viorel Mărcuți.

Timișoara: șeful CJ Timiș, Alfred Simonis, face apel la solidaritate în cazul sinistraților din Suceava – în calitate de președintele al Uniunii Consiliilor Județene solicită Guvernului să intervină de urgență în ciuda constrângerilor bugetare

Președintele UNCJ, Alfred Simonis: Guvernul are obligația să intervină urgent în zonele inundate Președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș și al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene (UNCJ) din România, Alfred Simonis,…

Recomandările noastre