Timișoara: antreprenori și lideri de business se reunesc în cadrul xGrow la AMBASADA – program dedicat dezvoltării IMM-urilor

Timișoara va găzdui, pe 9 iunie, un eveniment regional dedicat mediului de afaceri, organizat în cadrul programului xGrow. Antreprenori, lideri și experți din mai multe domenii vor participa la sesiuni de discuții și prezentări de proiecte pentru finanțare.

Programul xGrow ajunge la Timișoara pe 9 iunie, cu un eveniment regional organizat la AMBASADA, care va reuni reprezentanți ai mediului de afaceri local și participanți din cadrul programului dedicat dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii.

Evenimentul marchează cea de-a doua etapă a programului xGrow, dezvoltat de Academia de Sustenabilitate cu sprijinul Pluxee România. În prima fază, timp de șapte săptămâni, 95 de IMM-uri din patru regiuni ale țării au participat la sesiuni educaționale susținute de specialiști în domenii precum sustenabilitate, digitalizare, leadership, marketing, finanțe și operațiuni.

În cadrul întâlnirii de la Timișoara vor avea loc discuții despre provocările și strategiile de dezvoltare ale companiilor, dar și o sesiune de pitching. Zece antreprenori selectați în program își vor prezenta planurile de transformare a afacerilor pentru a concura pentru granturi cu o valoare totală de 40.000 de euro.

Pe agenda evenimentului figurează și un panel cu tema „Cum construiești un business rezilient în 2026?”, precum și intervenții susținute de reprezentanți ai mediului antreprenorial.

Printre speakerii confirmați se numără David Alb, Laura Baldini și Andreea Iager-Tako.

Recomandările noastre