Ediția aniversară cu numărul 50 a Timișoara Muzicala aduce, în luna mai, un program amplu dedicat copiilor și tinerilor, organizat de Filarmonica Banatul Timișoara sub conceptul „Educație muzicală la FBT”.
Seria de evenimente include recitaluri și concerte educative adresate publicului cu vârste între 0 și 18 ani, cu scopul de a apropia noile generații de muzica clasică și de experiența concertului live, prin formate adaptate fiecărei categorii de vârstă.
Programul debutează pe 1 mai, la Sala Capitol, cu un concert simfonic educativ pentru adolescenți, în cadrul căruia orchestra Filarmonicii, dirijată de Stefan Geiger, va interpreta Simfonia nr. 9 de Gustav Mahler. Evenimentul face parte din programul „Timișoara pentru Tineri” și are intrare liberă.
În 2 mai, sunt programate recitaluri pentru cei mai mici spectatori, inclusiv „Little Steps”, dedicat bebelușilor, dar și „Beats Around the World”, un parcurs muzical pentru adolescenți, susținut de percuționista Sorina Savii, la Centrul Cultural si Educational Kuncz. Același recital va fi prezentat și pe 3 mai, în Piata Sfantul Gheorghe Timisoara, într-un format deschis publicului larg.
Pe 23 mai, la Sala Capitol, va avea loc „Lollie Tunes”, un recital interactiv pentru copii cu vârste între 2 și 7 ani, cu muzică din desene animate.
Programul se încheie pe 31 mai, cu o serie de recitaluri educative de percuție, adaptate pe grupe de vârstă, de la bebeluși până la copii de vârstă școlară.
Prin această inițiativă, Filarmonica Banatul Timișoara își propune să contribuie la educația muzicală a publicului tânăr și la formarea unei noi generații de spectatori, oferind experiențe artistice accesibile și interactive.
Biletele sunt disponibile online și la casierie, iar evenimentele incluse în programul „Timișoara pentru Tineri” au intrare gratuită.
