Parcul Zürich a fost reîntregit, după finalizarea lucrărilor de amenajare pe terenul care, până recent, era ocupat de o parcare betonată și o terasă aparținând unui hotel din zonă.
Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat că aproximativ 10% din suprafața parcului fusese ocupată ilegal, însă spațiul a fost recuperat și redat comunității.
„Parcul Zürich e reîntregit. Am terminat lucrările de amenajare ale terenului pe care până acum câteva luni fusese o parcare betonată și terasă a hotelului de lângă parc. 10% din suprafața parcului era ocupată ilegal. Acum e parc, cu alei, bănci, copaci plantați și un loc pentru câini – la solicitarea oamenilor din zonă”, a transmis edilul.
Terenul, de peste 1.000 de metri pătrați, a fost recuperat la începutul acestui an de către municipalitate, după ce a fost ocupat fără drept încă din anii 2000, când în zonă au fost realizate mai multe amenajări pentru un hotel.
Autoritățile au demolat gardul, terasa și parcarea care îngrădeau accesul la spațiul verde, iar ulterior zona a fost reamenajată și reintegrată complet în parc.
Noua amenajare include alei, bănci, arbori plantați și o zonă special destinată animalelor de companie, investiția venind în urma solicitărilor locuitorilor din cartier.
Reîntregirea parcului face parte dintr-un demers mai amplu al administrației locale de recuperare a terenurilor ocupate ilegal și de extindere a spațiilor verzi din oraș.
