VIDEO. Vest: accident cu trei mașini în care se aflau patru persoane – una dintre victime a avut nevoie de îngrijiri medicale

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs sâmbătă în Deva. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.

VIDEO AICI.

Salvatorii din Deva au intervenit sâmbătă la un accident rutier produs la intersecția bulevardelor Mihail Kogălniceanu și 22 Decembrie, din municipiu.

Pentru gestionarea situației au fost mobilizate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean.

La sosirea echipajelor operative, s-a constatat că în accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau patru persoane.

Una dintre acestea a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă nu a fost necesar transportul la spital.

Pompierii au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a incendiilor, pentru evitarea unor situații de risc.

Recomandările noastre