Timiș: dosar penal pentru Centrul de Legume și Fructe de la Tomnatic – Consiliul Județean încearcă să operaționalizeze centrul pentru operatori care lucrează cu Profi, Kaufland și Mega Image

Investiția Consiliului Județean Timiș în construcția Centrului de Legume și Fructe de la Tomnatic se află în atenția procurorilor.

Anunțul a fost făcut de președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, în ședința extraordinară de plen de miercuri, 8 aprilie.

Consiliul Județean a investit zeci de milioane de lei aici, 30 de milioane de lei, ceva de genul acesta, care stă închis, care este obiectul unei anchete penale în acest moment, derulată de DNA, iar soluția identificată este transferul investiției, eventual compatibilizarea cu nevoile pieței, mai ales că din 2016/2017 când a fost aprobat proiectul s-au mai modificat reglementările ISU, DSVSA, de sănătate publică, care astăzi autorizează mai greu decât o făceau cu niște ani în urmă, și astfel să înceapă producătorii de anul acesta să beneficieze de ea, că altfel e făcută de prisos dacă să închisă. La cest moment nu știm ce mai trebuie făcut în vederea autorizării. Dacă nu e suficient ce am făcut inițial, de exemplu a venit solicitare pentru rampe pentru încărcare/descărcare, atunci înseamnă alte licitații și proceduri și nu ne vom încadra anul acesta. Poate vom putea da drumul si făcute în paralele investițiile noi, dar facem tot ce se poate să îi dăm drumul cât mai repede“, a declarat Alfred Simonis.

De un dosar penal privind situația Centrului de Legume și Fructe de la Tomnatic era legat de numele fostului vicepreședinte PNL al CJ Timiș, Alexandru Proteasa.

Chiar și în aceste condiții administrația județeană încearcă să operaționalizeze investiția.

De aceea în cadrul ședinței a fost votat un proiect de hotărâre pricind trecerea obiectivului în administrarea Direcției de Prestări Servicii a CJ Timiș.

Lucrările au fost finalizate in cursul anului 2024 când a fost semnat și PV-ul de recepție. În cursul anului 2025 s-a aprobat scoaterea la licitație în vederea închirierii, dar la licitație nu s-a prezentat nimeni, iar CJ Timiș nu poate angaja acolo personal pentru aceste activități și în consecință am găsit o variantă de operaționalizare prin darea în administrare către Direcția de Prestări Servicii a CJ Timiș. Au fost discuții cu operatori, cu producători și sunt planuri de viitor privind operaționalizarea centrului. DPS are capacitatea de a angaja personal pentru autorizare“, a declarat în cadrul Comisiilor Reunite, Radu Șerban de la Direcția de Patrimoniu.

Sunt discuții cu anumiți operatori care lucrează cu marile magazine, au fost de două ori acolo, au venit cu o listă de solicitări pentru a putea să-l opereze, mai trebuie făcute și niște investiții, dar cred că suntem aproape să semnăm contractul cu ei și de aceea facem aceste demersuri, au fost aici cu reprezentanți de la Kaufland, Mega Image și Profi care au văzut despre ce e vorba și își doresc să opereze centrul dar în anumite condiții. Ei doresc ca centrul să fie administrat de noi și să plătească pentru servicii“, a declarat la rândul său vicepreședintele PNL al CJ Timiș, Alin Popoviciu.

Recomandările noastre