Prefectura anunță toleranță zero Instituția Prefectului Timiș a declanșat controale în mai multe zone din județ unde au fost semnalate depozitări ilegale de deșeuri. Primele verificări au avut loc în localitățile Săcălaz și Șag.
Instituția Prefectului Județului Timiș a demarat o serie de controale în teren în mai multe locații unde au fost identificate sau semnalate depozitări ilegale de deșeuri.
Acțiunile sunt coordonate de prefectul județului Timiș, Cornelia Elena Micicoi, și se desfășoară împreună cu reprezentanți ai Gărzii de Mediu, Poliției și Jandarmeriei.
Potrivit Prefecturii Timiș, până în acest moment au fost verificate primele două locații, pe raza unităților administrativ-teritoriale Săcălaz și Șag, iar acțiunea este în continuare în desfășurare.
Autoritățile atrag atenția că depozitările ilegale de deșeuri reprezintă o problemă gravă, care afectează mediul și sănătatea populației. Astfel de gropi clandestine pot duce la contaminarea solului, poluarea apelor subterane și la deteriorarea calității aerului.
„De la începutul mandatului meu, am stabilit clar că legalitatea și protecția mediului sunt obiective prioritare. Nu vom tolera niciun compromis care să pună în pericol sănătatea oamenilor sau integritatea mediului în județul Timiș”, a declarat prefectul Cornelia Elena Micicoi.
Reprezentanții instituției au transmis că verificările vor continua, iar acolo unde vor fi constatate încălcări ale legislației, sancțiunile vor fi aplicate conform legii.



