Un nou instrument de finanțare dedicat startup-urilor inovatoare din vestul României a fost lansat oficial la Timișoara. Vest Ventures, fond regional de capital de risc cofinanțat din fonduri europene, dispune de un buget total de 16,6 milioane de euro.
Lansarea Vest Ventures a avut loc pe 4 februarie, în cadrul Romanian Startup Summit de la Timișoara, marcând începutul unui program continuu de susținere a antreprenoriatului inovator și a companiilor aflate la început de drum, cu potențial de creștere regională.
Fondul este administrat de un consorțiu format din Startup Wise Guys, Cowork Timișoara, Growceanu și Iceberg Plus, organizații cu experiență în accelerarea startup-urilor și dezvoltarea ecosistemelor antreprenoriale. Bugetul total de 16,6 milioane de euro provine din Programul Regional Vest 2021–2027, gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (ADR Vest), la care se adaugă capital privat.
„Vest Ventures reprezintă un pas strategic pentru viitorul economic al Regiunii Vest. Ne dorim ca aici, acasă, antreprenorii cu idei curajoase și inovatoare să găsească sprijin real ca să transforme aceste idei în afaceri scalabile”, a declarat Sorin Maxim, directorul general al ADR Vest, subliniind rolul fondurilor europene în crearea unor instrumente moderne de sprijin pentru startup-uri.
Prin acest program, antreprenorii selectați vor avea acces nu doar la finanțare, ci și la accelerare: mentorat personalizat, workshopuri aplicate, acces la rețele de investitori și parteneri, precum și servicii suport și spații de lucru dedicate dezvoltării afacerilor.
„Regiunea de Vest are potențialul de a deveni un hub puternic de tehnologie și inovație. Vest Ventures pornește de la convingerea că există capital intelectual valoros care merită accelerat prin investiții și know-how”, a declarat Ciprian Man, partener general Vest Ventures.
Programul include patru cohorte de accelerare, prima urmând să înceapă în 27 martie, precum și nouă cohorte regionale de pre-accelerare axate pe educație antreprenorială și dezvoltarea de produse de tip MVP.
Din bugetul total, aproximativ 6 milioane de euro vor fi direcționați către investiții directe în startup-uri aflate în stadiu pre-seed, pentru validarea produselor, consolidarea echipelor și susținerea etapelor inițiale de creștere. Valoarea investițiilor va fi stabilită în funcție de nevoile și potențialul fiecărei echipe.
Consorțiul este coordonat de o echipă cu experiență în investiții și accelerare: Cristobal Alonso și Ciprian Man – parteneri generali, Răzvan Suta – managing director, și Andrei Munteanu – director programe, fiecare cu experiență în management, antreprenoriat și susținerea startup-urilor.
Înscrierile pentru accelerator sunt deschise, iar antreprenorii interesați pot aplica prin intermediul platformei oficiale a programului.
