FOTO. Timișoara: transplantul de țesut osos reluat la Spitalul Județean – prima operație a vizat o pacientă cu o fractură complexă de humerus proximal

Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a reluat intervențiile din cadrul Programului Național de Transplant de Țesut Osos, sub coordonarea prof. dr. Jenel Marian Pătraşcu. Prima operație a vizat o pacientă cu o fractură complexă de humerus proximal.

Potrivit unui comunicat transmis de unitatea medicală, intervenția a constat în tratamentul chirurgical al unei fracturi iterative asociate cu un defect osos semnificativ și degradarea materialului de fixare utilizat anterior. Din cauza complexității cazului, medicii au optat pentru o soluție terapeutică avansată.

Astfel, a fost realizată o augmentare biologică folosind o alogrefă structurală de peroneu, urmată de fixare internă prin tehnica „double plating”. Grefa osoasă a fost furnizată de Banca de Os a Spitalului Colentina, în cadrul colaborării dintre cele două unități medicale. Reprezentanții spitalului au transmis mulțumiri Agenției Naționale de Transplant pentru sprijinul acordat.

Intervenția a fost realizată de o echipă multidisciplinară coordonată de conf. dr. Cosmin Faur, alături de dr. Dragoș Troțea, medic primar ortopedie-traumatologie, și dr. Zoran Săndici, medic primar ATI. Reluarea acestui tip de intervenții marchează reintegrarea spitalului timișorean în programul național dedicat tratamentelor chirurgicale care implică transplant de țesut osos.

Timișoara: ambulatoriul de specialitate sportivi de la Județean va fi dotat cu aparatură medicală ultramodernă – electrocardiografe de repaus adaptate, aparate pentru monitorizarea tensiunii arteriale, aparate Holter EKG, spirometre, sisteme pentru EKG de efort aerob și anaerob, arteriograph, defibrilator

Ambulatoriul de specialitate sportivi al Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” a intrat în atenția Rotary Club Timișoara, în cadrul proiectului „Reverență pentru performanță”. Selecția ambulatoriului va fi motivată…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole