VIDEO. Timiș: grav accident rutier în Giroc – o femeie și o fată de 10 ani au ajuns la spital după o ciocnire într-o intersecție – una dintre mașini a ajuns cu roțile în sus

Un accident rutier s-a produs joi, 29 ianuarie 2026, în jurul orei 13:10, în comuna Giroc, pe strada Semenic. În eveniment au fost implicate două autoturisme, dintre care unul s-a răsturnat.

VIDEO pe pagina de Facebook a Buletin de Timișoara – AICI.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Timiș, la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului 2 Timișoara, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj SMURD, precum și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean.

În cele două autoturisme se aflau doi adulți și un minor. În urma accidentului, o femeie și minorul au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Ambele victime erau conștiente și cooperante la momentul preluării.

Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.

Un bărbat, de 32 de ani, a condus un autoturism pe strada Semenic, iar la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula regulamentar pe strada Timiș, condus de o femeie de 41 de ani. În urma urma impactului au rezultat două victime, respectiv femeia de 41 ani și o minoră de 10 ani, pasageră în autoturismul condus de femeie“, a transmis Poliția Timiș.

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole