Timișoara: senatorul AUR Timiș, Ciprian-Titi Stoica, în vizită la Washington alături de George Simion – întâlniri cu congresmeni și activiști conservatori americani

Senatorul AUR Ciprian-Țiți Stoica, aflat într-o vizită oficială în Statele Unite ale Americii alături de George Simion, a avut prima zi de întâlniri la Washington DC cu reprezentanți ai mediului politic, civic și academic american.

Printre interlocutorii delegației s-au numărat congresmenii Anna Paulina Luna și Andy Ogles, activiști conservatori precum Brian Brown și experți în politici digitale și securitate informațională, inclusiv Mike Benz.

Discuțiile au vizat situația politică din România, libertatea de exprimare, valorile creștine și îngrijorările legate de extinderea mecanismelor de cenzură la nivel european, inclusiv prin Digital Services Act. De asemenea, delegația a abordat aspecte legate de presupusele abuzuri instituționale ale Comisiei Europene și impactul acestora asupra mișcărilor patriotice și conservatoare din România.

Potrivit senatorului Stoica, reprezentanții mișcării conservatoare americane și-au exprimat deschiderea pentru cooperare și sprijin față de vocile suveraniste din România, iar activitățile delegației AUR vor continua într-un cadru intens și constructiv.

Recomandările noastre