Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile pe DN 68A, pe tronsonul Margina–Coșava, județul Timiș, din cauza zăpezii depuse pe carosabil și a temperaturilor scăzute.
Potrivit informațiilor din teren, mai multe autotrenuri au derapat în zonă, îngreunând semnificativ deplasarea autovehiculelor. Circulația se face cu dificultate, iar viteza de deplasare este redusă.
Șoferii sunt sfătuiți să evite, pe cât posibil, tranzitarea sectorului Margina–Coșava, să folosească rute alternative și să se asigure că autovehiculele sunt echipate corespunzător pentru condiții de iarnă.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că se circulație în condiții de iarnă pe DN 68A între localitățile Holdea, județul Hunedoara și Margina, județul Timiș. Traficul se desfășoară dirijat la coborârea de pe Autostrada A1, în zona localității Holdea, după ce un autotren a rămas imobilizat pe un carosabil acoperit cu zăpadă, pe un sector de drum în pantă.
VIDEO cu condițiile de trafic AICI.
video: InfoTraficTimis
