Administrația Parcului Național Cheile Nerei–Beușnița avertizează joi turiștii să evite anumite trasee montane, în contextul cantităților mari de zăpadă căzute în ultima perioadă, care cresc semnificativ riscul de accidente.
Potrivit reprezentanților parcului, stratul de zăpadă este consistent pe mai multe trasee, motiv pentru care deplasarea în aceste zone nu este recomandată. Traseele vizate sunt Cheile Nerei, La Tunele și Piatra Rolului.
Autoritățile le recomandă turiștilor să verifice condițiile meteo înainte de plecare, să aleagă trasee adaptate sezonului de iarnă și să țină cont de recomandările transmise, pentru a evita situațiile periculoase. Siguranța vizitatorilor rămâne prioritară.
