Timișoara: amenzi în Complexul Studențesc pentru lipsa coșurilor de gunoi la firme și gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor – somație pentru desființarea unei terase de pe Strada Daliei

Acțiune de amploare a polițiștilor locali din Timișoara în Complexul Studențesc pe linie de mediu și construcții – printre nereguli: gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, lipsa coșurilor de gunoi la firme, terasă ilegală pe domeniul public

Polițiștii locali din cadrul Serviciilor Protecția Mediului și Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au organizat, în cursul acestei zilei, o amplă acțiune în zona Campusului Universitar, pentru a stabili modul în care se respectă legislația referitoare la păstrarea curățeniei, gestionarea deșeurilor, dar și pentru a stabili dacă se respectă prevederile legale referitoare la construcții și afișaj stradal.

Pe linie de mediu, polițiștii locali au verificat 30 de agenți economici, fiind aplicate 7 sancțiuni în valoare de 8.500 lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor și lipsa coșurilor de gunoi și au fost constatate 12 nereguli referitoare în special la existența rampelor clandestine de deșeuri, la existența coșurilor stradale deteriorate sau lipsa acestora, nereguli care vor fi transmise direcțiilor din Primărie care se ocupă de soluționarea problemelor. Totodată, polițiștii locali au relaționat cu aproximativ 90 de persoane, fiind distribuite și un număr de 120 de pliante informative. Pe linie de disciplina în construcții, un număr de patru persoane au fost invitate la sediul Poliției Locale pentru verificarea documentelor la Legea 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, fiind aplicată și o somație pentru desființarea unei terase de pe domeniul public de pe Strada Daliei“, a transmis Poliția Locală.

Acțiunile vor fi organizate și în perioada următoare.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole