Alin Popoviciu, despre „legea vrăjitoarelor”: „Era o tentativă serioasă de a opri o formă de înșelăciune care face victime”
Vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Timiș și fost deputat PDL, Alin Popoviciu, a rememorat, într-o ediție recentă a podcastului „Vorbe grele”, realizat de Andreea Borboros, unul dintre cele mai controversate episoade din cariera sa politică: inițiativa legislativă privind impozitarea și reglementarea activității persoanelor care pretind că au puteri supranaturale.
Popoviciu a explicat că ideea a apărut pe fondul numeroaselor cazuri de abuz și înșelăciune semnalate în perioada în care activa în Camera Deputaților și făcea parte din comisia de abuzuri. „Sunt foarte mulți oameni care suferă foarte mult din prostia lor, până la urmă, pentru că nimeni nu-i obligă să meargă la aceste vrăjitoare, dar sunt oameni care cred că își rezolvă problemele apelând la asemenea practici”, a afirmat acesta.
Potrivit fostului deputat, proiectul de lege urmărea introducerea în nomenclatorul meseriilor a unei categorii denumite „persoană cu puteri supranaturale”. Cei care pretindeau că ghicesc în cafea, în cărți sau în stele ar fi putut funcționa legal, cu firmă, cabinet, facturi și chitanțe, plătind impozite la stat. „Problema apărea atunci când promiteai rezultate concrete – aducerea înapoi a unei persoane dragi, rezolvarea unor probleme – iar acestea nu se îndeplineau. Clientul nemulțumit putea merge în instanță, pe baza documentelor fiscale”, a explicat Popoviciu.
El a susținut că miza reală a proiectului era expunerea publică a șarlatanilor. „În momentul în care o instanță stabilea că ești un șarlatan, toată lumea afla. Ieșeai din registru și nimeni nu mai venea la tine. Asta era marea lor teamă”, a spus vicepreședintele CJ Timiș.
Inițiativa nu a mai ajuns la vot în Parlament. Popoviciu a declarat că, deși inițial proiectul părea să se bucure de sprijin, lucrurile s-au schimbat rapid. „Vrăjitoarele au fost foarte bine mobilizate. Mă întâlneam cu colegi care spuneau că vor semna, apoi se răzgândeau, invocând temeri absurde, blesteme, farmece”, a relatat acesta.
În acest context a apărut și episodul „motanului negru”, despre care Popoviciu a spus că a fost mai degrabă o strategie ironică. „Nu am avut niciodată un motan, dar transmiteam că am, ca să știe că sunt protejat. Ele au făcut ritualuri, s-au dus prin păduri, au fost televiziuni acolo. Eu, în noaptea respectivă, am dormit excelent”, a povestit el.
Subiectul a generat tensiuni inclusiv în familie. „Mama era panicată, mă suna de zeci de ori pe zi să vadă dacă nu mă doare capul, dacă nu mi-e rău. Devenise o glumă: ‘mamă, azi mă simt rău, e testat’”, a spus Popoviciu, adăugând că, paradoxal, această temă l-a făcut extrem de cunoscut publicului larg.
Fostul deputat a subliniat că tema nu este una marginală și că a fost intens dezbătută și în presa internațională. „Am dat foarte multe interviuri în afară. În multe țări europene problema asta a dispărut sau e strict reglementată. Doar în România încă persistă și asta mă deranjează”, a concluzionat Alin Popoviciu, susținând că subiectul ar trebui reluat într-o formă serioasă de dezbatere publică.
