Dominic Fritz la 36 de ani de la Revoluție: responsabilitatea de a nu uita Revoluția crește de la an la an – Timișoara trebuie să rămână un reper al libertății

Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a declarat marți, în cadrul ședinței comemorative de Consiliu Local dedicate Revoluției din Decembrie 1989, că evenimentele petrecute în urmă cu 36 de ani au intrat tot mai mult în istorie, iar responsabilitatea noilor generații față de valorile democrației și față de cei care au făcut Revoluția trebuie să fie tot mai mare.

Edilul-șef a subliniat importanța memoriei colective și a curajului manifestat de timișoreni în zilele Revoluției, amintind de primele proteste din 16 decembrie 1989 și de faptul că oamenii au ieșit în stradă fără a ști care va fi deznodământul. Dominic Fritz a vorbit despre curajul celor care au ieșit primii la protest, dar și despre solidaritatea întregului oraș, care a continuat să se manifeste în ciuda represiunii.

Primarul a arătat că mărturiile despre acele zile sunt numeroase și uneori contradictorii, iar acest lucru reflectă faptul că societatea încă resimte efectele acelor evenimente. În opinia sa, curajul timișorenilor a contribuit decisiv la prăbușirea unui regim care nu mai respecta viața, libertatea și demnitatea umană.

Totodată, Dominic Fritz a afirmat că Timișoara trebuie să rămână un reper al libertății, al luptei pentru umanitate și al valorilor europene.

În aceeași zi, revoluționarii s-au întâlnit și la Palatul Administrativ din Timișoara, în cadrul unei ședințe extraordinare comemorative organizate de Consiliul Județean Timiș. Reprezentanții asociațiilor de revoluționari și-au exprimat, în continuare, dezamăgirea față de faptul că aspirațiile inițiale ale Revoluției nu au fost pe deplin împlinite, iar societatea românească rămâne divizată, confruntată cu probleme persistente.

Recomandările noastre