VIDEO. Vest: accident rutier cu 24 de porci morți după răsturnarea unui camion – celelalte 150 de animale care au supraviețuit au fost preluate pentru a fi duse la abator

Un camion care transporta 170 de suine de la ferma Banat Farming către un abator s-a răsturnat, joi, la Greoni, în zona localității Oravița, după ce șoferul ar fi pierdut controlul într-o curbă. În urma incidentului, 24 de animale au murit, iar restul au fost transbordate pentru a-și continua drumul către abator.

Potrivit primelor informații, șoferul și pasagerul său, ambii în vârstă de 51 de ani, au suferit răni ușoare și au fost transportați la spital. Testarea șoferului cu aparatul etilotest a indicat un rezultat negativ.

Managerul Banat Farming, Cristian Csonti, a declarat că accidentul ar fi fost cauzat cel mai probabil de o defecțiune la ansamblul de vehicule. Animalele decedate, cu o greutate medie de aproximativ 120 kg, au fost ridicate de o firmă de ecarisaj, iar pagubele materiale sunt suportate de fermă.

Poliția din Oravița continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cauzele accidentului și toate împrejurările producerii acestuia.

Sursa video: Loga Tractari

Recomandările noastre