Timișoara: trei zile pline cu spectacole de teatru la Festivalul Dramaturgiei Românești – piese dedicate dramaturgiei feminine contemporane la Teatrul Național

Teatrul Național din Timișoara organizează, în perioada 2 decembrie și 19–21 decembrie 2025, o nouă ediție a Festivalului European al Spectacolului – Festival al Dramaturgiei Românești (FEST-FDR). Ediția din acest an este dedicată dramaturgiei feminine contemporane, sub genericul „Dramaturgia feminină în spectacolul de teatru. Generații”.

Selecționerul FEST-FDR, teatrologul Oana Borș, a precizat că programul cuprinde spectacole și lecturi performative după texte ale autoarelor Leta Popescu, Elise Wilk, Anamaria Feraru, Ruxandra Simion, Anca Munteanu și Petro Ionescu. Totodată, festivalul include premiera toamnei „Oglinda spartă”, regizată de Timofei Kuliabin, regizor rus auto-exilat în Germania.

Titlurile din programul FEST-FDR 2025 sunt:

  • Regina nopții – text și regie artistică Leta Popescu (Teatrul „Fani Tardini”, Galați), 2 decembrie, ora 19:00, Sala Mare
  • Acest loc blestemat – Anamaria Feraru & Ruxandra Simion, regia Larisa Popa (Centrul de Teatru Educațional Replika, București), 19 decembrie, ora 19:00, Studio UȚU
  • Când eram mică voiam să fiu sfântă – lectură performativă de Anca Munteanu, regia Elena Tudorache, 20 decembrie, ora 17:00, Studio UȚU
  • Oglinda spartă – scenariu de Roman Doljanski după Arthur Miller, regia Timofei Kuliabin (Teatrul Regina Maria, Oradea), 20 decembrie, ora 19:00, Sala Mare
  • Căpșuni de zăpadă – lectură performativă de Petro Ionescu, 21 decembrie, ora 17:00, Studio UȚU
  • Arădeanca – Elise Wilk, regia Cristian Ban (Teatrul „Ioan Slavici” Arad), 21 decembrie, ora 19:00, Sala Mare

Biletele pot fi achiziționate online, pe site-ul www.tntm.ro, sau fizic, de la Agenția de bilete „Mărășești”, strada Mărășești nr. 2, de marți până duminică, între orele 11:00 și 19:00.

Recomandările noastre